Alina Potcoava, Psihoterapeut în Psihoterapie Pozitivă


• Licenţă în Psihologie şi Psihopedagogie specială
• Master în Management si Consilierea Carierei
Psihoterapeut în Psihoterapie Pozitivă şi Transculturală atestat de APP ( Asociaţia de
Psihoterapie Pozitivă Romania) , WAPP (World Association for Positive and Transcultural Psychotherapy ) şi CPR( Colegiul Psihologilor Romania )

Specialități: psihologie clinică, psihoterapie pozitivă, psihologia muncii și organizațională.

Mi-am început activitatea profesională în cadrul Fundației Holt România Filiala Mureș în 2003 unde am susținut cursuri de educație parentală și am lucrat, ca și asistent social, cu familiile copiilor aflați la risc de abandon. Mi-am extins constant orizonturile participând la cursuri despre comunicarea emoțională cu copilul, intervenția psihologică în cazul abuzului sexual, jocul terapeutic și art-terapia, educația și terapia rațional emotivă. Am continuat în managementul resurselor umane ocupându-mă de selecție și recrutare, evaluare și training, diagnoza și dezvoltare organizațională. Am urmat apoi un master în management și consiliere în carieră ocupându-mă astfel și de latura “mai pragmatică și antreprenorială” a mea.

Am transformat curiozitatea și pasiunea, pentru dinamica psihicului uman, în profesie odată cu formarea în Psihoterapie pozitivă în cadrul Cabinetului Elipsiona din Cluj-Napoca. Mi-am început practica privată ca și psihoterapeut în 2014 și continui să mă dezvolt profesional și personal învățând și utilizând cele mai noi metode și tehnici psihoterapeutice. Studiul, cursurile și conferințele la care am participat în ultimii ani includ disocierea si trauma complexă, EFT pentru cupluri, DBT pentru tulburarea de personalitate borderline, hipnoză clinică, terapia schemelor cognitive, terapii scurte si terapia sistemică de familie.

Cursuri, formari, participari conferințe:
• 2003 Curs ”Comunicarea emoțională cu copilul victimă a abuzului”, Universitatea de Vest din Timișoara
• 2004 Simpozionul national de psihiatrie Tulburari afective.Comportament autolitic (editia a III-a), Miercurea –Ciuc
• 2004 Scoala de vara in domeniul HIV/ SIDA” Educatie + Implicare = prevenire HIV/ SIDA, organizata de catre Fundatia Alaturi de voi, Iasi
• 2006 Workshop – “The counselor as individual and practitionar: personal growth and interpersonal skills”, organizat de catre NBCC Romania si Universitatea Petru Maior
• 2007 Certificat de consultant in cariera GCDF acordat de catre CCE – Center for Credential and Education, Inc. Romania
• 2008 Curs “Leading skills” organizat de catre M&Co Europe, Targu-Mures pentru S.C. HARD INOX SA Targu-Mures
• 2011 Curs “Educatie Rational Emotiva si comportamentala, Nivel I” – organizat de catre Colegiul si Psihologilor din Romania si Asociatia de Psihoterapii Cognitive si Comportametale din Romania; CE: 15.
• 2013 Simpozion ”Actualități și perspective în cunoașterea și tratarea tulburărilor de dispoziție de tip depresiv” UMF Tg.Mureș
• 2013 Formare profesională continuă: Evaluarea în psihologia muncii și transporturilor, Fundația Academică ”Petre Andrei” Iași
• 2015 Conferința Internațională de Hipnoterapie Ericksoniană “Integrare și diversitate în hipnoterapia ericksoniană”
• 2016 Curs Core sensitivities and introduction to object relations theory”- Circle of Security, Laboratorul de Psihologia Dezvoltarii, COPSI
• 2016 Curs EFT – Terapia de cuplu centrată pe emoții, Centrul PSIRIS din Iași, Cluj-Napoca
• 2016 Curs Nevoia unei baze de siguranta in adolescenta; o abordare din perspectiva atasamentului; Jude Cassidy, University of Maryland
• 2017 Curs Introducere in DBT pentru tulburarea. de personalitate borderline, Asociatia de Consiliere Psihologica din România
• 2017 Curs The treatment of traumatic memories of patients with a complex dissociative disorder” Suzette Boon, ARSIT, CJRAE TIMIS
• 2017 Curs EFT – Terapia centrata pe emoții în terapia individuală, Centrul PSIRIS Iași, AEROPAGUS Timișoara
• 2019 Conferinta Națională de Psihoterapie Pozitivă ”Restructurarea self-uluiȘ angoasă sau provocare”, Cluj-Napoca
• 2019 Scoala de vară de Psihoterapie Pozitivă ”Traumă și restructurarea self-ului”, Cavnic
• 2019 Curs ”Terapia centrată pe soluție: miracolul practicii colaborative cu copii, adulți și familii”, Tg. Mureș
• 2020 Curs ”Personalitatea narcisistică și personalitatea borderline – motivarea clienților și provocările terapeuților”, Tg.Mures
• 2020 Scoala de vară de Psihoterapie Pozitivă ”Perspective dincolo de simptome ul tulburările de personalitate. Psihoterapie pentru o viață cu sens”
• 2020 Simpozion “Integrare și diversitate în hipnoterapia ericksoniană”

Cum ne calmăm atunci când „ne sare țandăra”

Contact:

Str. Ion Creanga
540069 Tg.Mures
Mures, Romania

Telefon:

0744 438 339 – Oana Raluca Cueşdeanu
0743 370 932 – Alina Potcoava
0740 181 588 – Raluca Socaciu
0744 439 826 – Alexandra Costea
0745 282 279 – Maria Horumb

Email:
oana_cuesdeanu@yahoo.com
alina.potcoava@gmail.com
ralu.socaciu@gmail.com
alexandraminodoracostea@yahoo.com
maria_horumb@yahoo.com

Unde ne gasesti

Webdesign & SEO by Semne Design