SUNT OARE DEPRESIV ?

Home » Psihoterapie » SUNT OARE DEPRESIV ?

Psiholog Oana Raluca Cuesdeanu

Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut

 

 

SUNT OARE DEPRESIV ?

„Din momentul în care m-am trezit dimineaţa şi până în clipa în care m-am dus seara la culcare, m-am simţit nefericit şi incapabil de orice fel de bucurie şi entuziasm . Orice cuvânt şi orice mişcare era un efort …tot ceea ce altă dată mă bucura acum mi se pare a fi fără sens. Sunt plictisit , lipsit de energie, stângaci, am mintea greoaie, sunt fără pic de vlagă , lipsit de farmec şi insensibil. Nu pot face nimic bun.”
Cei mai mulţi dintre noi au perioade în care se simt trişti, neinteresaţi de vreo activitate indiferent de cât de plăcută o considerau altădată a fi. Semnele uşoare de depresie sunt o reacţie normală la multe stresuri din viaţă, în mod special la pierderile importante. Dar atunci când simtomele devin atât de grave încât afectează funcţionarea normală şi se menţin pe o perioadă de mai bine de câteva săptămâni, putem vorbi de fenomenul unei depresii . Caracterizată ca fiind o tulburare de dispoziţie, depresia afectează funcţiile corpului , comportamentele, gândurile şi emoţiile.
Dacă ne referim la simptomele fizice pot spune că acestea includ schimbări la nivelul apetitulul- unii afirmă că depun un mare efort pentru a mânca, iar alţii descriu o creştere semnificativă a poftei de mâncare şi o direcţionare spre anumite alimente ca de exemplu dulciurile. Atunci când schimbările sunt severe, indiferent în ce sens, apar modificări corespunzătoare în greutate. Un alt simptom se referă la tulburările de somn, cea mai obişnuită fiind insomnia. Aceasta se manifestă fie ca insomnie iniţială- dificultăţi de adormire, fie prin trezire în timpul nopţii şi dificultăţi în reluarea somnului, fie prin insomnia terminală- atunci când individul se trezeşte mult prea devreme . Diminuarea energiei şi oboseala sunt prezente chiar dacă nu s-a efectuat efort fizic, cele mai mici sarcini solicită efort substanţial, iar eficienţa în înfăptuirea sarcinilor se poate diminua.
Gândurile unei persoane deprimate sunt orientate spre interior şi nu spre evenimentele exterioare, astfel că persoana în cauză tinde să exagereze durerile minore şi îşi face griji excesive pentru starea de sănătate. Persoanele depresive declară că şi-au pierdut capacitatea de a trăi bucuria , chiar şi ca reacţie la cele mai fericite ocazii, simptom pe  care îl putem denumii anhedonie. Interacţiunile cu familia, prietenii munca sau pasiunile lor devin neplăcute. Iar în ceea ce priveşte gândurile pe care le au , acestea sunt în primul rând negative – ca lipsa de valoare şi speranţă, vinovăţia şi chiar sinuciderea.
Deasemenea motivaţia este extrem de redusă, persoana deprimată devenind pasivă şi având dificultăţi în ceea ce priveşte iniţierea de activităţi.
Tratamentul psihologic al depresiei se realizează prin tehnici specifice de psihoterapie care au ca scop explorarea şi corectarea gândurilor negative care stau la baza depresiei, în special triada cognitivă depresivă : sentimentele de neajutorare, lipsă de speranţă despre sine, propriul viitor şi propriul trecut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cum ne calmăm atunci când „ne sare țandăra”

Contact:

Str. Ion Creanga
540069 Tg.Mures
Mures, Romania

Telefon:

0744 438 339 – Oana Raluca Cueşdeanu
0799 290 490 – Dragoș Marian
0743 370 932 – Alina Potcoava
0740 181 588 – Raluca Socaciu
0744 439 826 – Alexandra Costea
0745 282 279 – Maria Horumb

Email:
oana_cuesdeanu@yahoo.com
coach@dragosmarian.ro
alina.potcoava@gmail.com
ralu.socaciu@gmail.com
alexandraminodoracostea@yahoo.com
maria_horumb@yahoo.com

Unde ne gasesti

Webdesign & SEO by Semne Design